eveniment
Data: 
6 Apr 2012 - 19:00
Loc: 
Filarmonica de Stat „Moldova” Iasi
stats
Adresa: 
Str. Cuza Voda 29

Vivaldi, Mozart si Haydn se intalnesc sub bagheta lui Eugen Sarbu

Vineri, pe 6 aprilie, sunteti asteptati la Filarmonica. Incepand cu ora 19:00, renumitul violonist Eugen Sarbu, invitat special al evenimentului, va da tonul unui concert exceptional care il va prezenta in dubla ipostaza, cea de dirijor si solist.  

Publicul va recunoaste in lucrarile prezentate compozitii  indragite, vibrante si pline de lirism, care au incantat audienta de-a lungul secolelor.

In prima parte a concertului spectatorii vor asculta povestea naturii care se transforma de-a lungul celor 4 anotimpuri in celebra lucrare a lui Antonio Vivaldi.  In partea a doua, dupa zbuciumul Anotimpurilor, publicul va fi lasat in compania lirismului lui Mozart. Concertul nr. 23 pentru pian si orchestra in la major va aduce acorduri jucause si optimiste, pline de poezie. La pian se va afla Carmina Sarbu, o pianista de exceptie apreciata pe toate cele cinci continente. Concertul de vineri seara se va incheia in acorduri de vioara cu partea a doua a Concertului in Do major pentru vioara si orchestra de Joseph Haydn.

Destinat geniului(Daily Telegraph, Londra), comparat cu “Paganini insusi (Goteborg Musik) si ridicat la “statutul de superstar” (The Guardian, Londra), Eugen Sarbu este considerat astazi unul din marii violonisti ai lumii si o personalitate muzicala impunatoare pe scena muzicii clasice. 

Un numar inpresionant de medalii de aur la concursuri de renume mondial au lansat cariera internationala a maestrului Eugen Sarbu. Singurii violonisti romani prezentati in celebrul “Oxford Dictionary of Music” sunt George Enescu si Eugen Sarbu. Celebrul muzician a concertat alaturi de marile orchestre ale lumii si a aparut pe scene de renume precum Royal Festival Hall din Londra sau Carnegie Hall din New York. A cantat pe vioara lui Paganini (“Il Cannone“) in cadrul unui celebru concert in New York, la Metropolitan Museum si a fost invitat pentru un recital special de Printul Charles, la Palatul St. James din Londra. Meritele sale deosebie au fost recunoscute si in tara, fiind numit Director de Onoare al Orchestrei Nationale Radio, decorat cu Ordinul “Steaua Romaniei” in grad de Comandor si cu Ordinul “Meritul Cultural”. 

Carmina Sarbu este cunoscuta lumii muzicale internationale ca o pianista de exceptie, „de o distinsa sensibilitate si cu o tehnica stralucitoare” asa cum o apreica cunoscutul critic muzical Dominic Gill in cotidianul londonez Financial Times. A concertat pe toate continetele in cele mai prestigioase sali din lume: Londra – Royal Festival Hall, Queen Elizabeth Hall, Barbican Hall, Paris –Salle Gaveau, New York –Natiunile Unite si Radio New York, Viena – Musikverein, Madrid –Teatro Real si nu numai.

Melodismul celebrei pianiste este considerat in traditia marelui pianist roman Dinu Lipatti. Maestria Carminei Sarbu, in interpretarea lucrarilor clasice, in mod special ale lui Mozart, a fost comparata cu accea a legendarei Clara Haskil

Atat Eugen Sarbu, cat si Carmina Sarbu au oferit sprijin tarii natale cu ocazia evenimentelor din decembrie 1989 si au sustinut numeroase recitaluri de binefacere pentru a strange fonduri. Campania initiata de Eugen Sarbu a urmarit sa sprijine renasterea si dezvoltarea vietii cultural-artistice in Romania. 

Resurse
Video: 

Antonio Vivaldi - Primavara

Antonio Vivaldi - Primavara

W.A. Mozart - Concertul nr. 23 pentru pian si orchestra. Partea I - Allegro

W.A. Mozart - Concertul nr. 23 pentru pian si orchestra. Partea I - Allegro
Articol scris de Irina Theodoru | Lun, 02/04/2012 - 21:38
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului irina