![stats](/files/imagini-tema/vizualizari.jpg)
- 12330
Patrimoniul industrial reprezinta ramasitele culturii industriale ce detin valoare istorica, tehnologica, sociala, arhitecturala, stiintifica si este dovada activitatilor ce au avut si continua sa aiba profunde consecinte istorice.
Patrimoniul industrial are valoare sociala ca fiind o parte componenta a registrului vietii barbatilor si femeilor obisnuite si prin aceasta ofera un important simt al identitatii. Aceasta este de o valoare tehnologica şi stiintifica pentru istoria manufacturii, a ingineriei, a constructiilor si poate avea o valoare estetica semnificativa prin calitatea arhitecturii, a designului sau a proiectarii sale
Fragmentul citat reprezinta al doilea punct enuntat in capitolul „Valori ale patrimoniului industrial" apartinand Chartei Patrimoniului Industrial lansata in iulie 2003 la Moscova. Actul este una dintre cele cateva surse informationale ce nu ar trebui sa lipseasca din constiinta fiecarei forme de autoritate administrativa publica.
Atentia si interesul fata de marturiile culturii industriale trebuie sa cuprinda scena in toata amploarea ei de la obiectele produse, masinarii, tehnologii si sisteme de prelucrare pana la cele mai recente anexe si adaugiri constructive, iar impreuna cu amplasamentul, fie el amenajat de factura urbana sau utilizat pentru calitatile lui naturale, formeaza peisajul industrial ce reprezinta o valoare deplina in stare omogena. Orice excizie in acest sistem se face cu pretul calitatii ansamblului, fiecare element avand un caracter functional unic ce participa la semnificatia monumentului.
Iasul detine o considerabila comoara industriala valoaroasa nu doar pe plan national ci chiar international, o mare parte din dezvoltarea urbana a orasului purtand amprenta culturii fabricante. Pe langa respectabilele ruine, unele de secol XVIII ce ocupa spatii apropiate de inima orasului si monumente ce detin inalte calitati estetice, mai sunt si acei mamuti industriali ce au calitati functionale si ar putea constitui importante resurse constructive.
Pe strada Pacurari , la nr. 95, zace in ruina una dintre cele mai frumoase obiecte de arhitectura industriala ale orasului. Monumentul de secol XVIII este prima fabrica de bere din Iasi iar cele dintai insemnari ce atesta existenta ei dateaza din 1786 si apartin domnitorului Ioan Mavrocordat. Consemnarea intr-un hristov inaintata neamtului Herlet Gerarch, doctor la Spitalul Sf. Spiridon, anunta privilegiul de a infiinta o fabrica de bere "sub dealul Muntenimii de Sus, de la vale de cismeaua lui Pacurar". In 1892 fabrica capata denumirea de "Zimbru" si beneficiaza de alimentare cu energie electrica inaintea orasului, cu ajutorul unei uzine electrice proprii.
1. Panorama
2. Detaliu de fatada
De-a lungul trecerii timpului, constructii anexe completeaza volumul principal de forma dreptunghiulara, al carui ax este perpendicular pe strada Pacurari. Exista si un beci sub actuala constructie ce folosea ca spatiu de depozitare. Volumele secundare sunt dispuse lateral volumului central in ax paralel la strada si formeaza impreuna o incinta de primire. Pe partea sudica a ansamblului este adosat constructiei un turn in plan patrat din caramida rosie aparenta ce are un acoperis in patru ape si un cos de forma cilindrica. Acest element da ansamblului armonie prin dispunere, proportii echilibrate si textura.
3. Turn
4. Detaliu de fatada
5. Fronton
Pe fatada principala, ce este orientata spre interiorul sitului, este brodata o frumoasa lucrare din caramida rosie tesuta pe tencuiala ce reuneste pilastri, ferestre verticale in arc aplatizat si patrate, solbancuri si braie. Chiar si pentru o constructie industriala, preocuparea pentru detaliul ornamental nu lipseste, de remarcat fiind braul de sub cornisa volumului central cu un rand de caramizi ce ies din planul cordonului din doua in doua, schitand un joc de umbre si lumini. Acoperisul este in doua ape, coama fiind paralela la planul fatadei principale.
6. Detaliu brau
7. Ramasitele acoperisului
8. Detaliu de fatada
De ce mai este valoroasa totusi o constructie odata functionala si cocheta, astazi la finalul ultimelor rasuflari ale ruinarii ?
Unul dintre motive, pe cat de neasteptat pe atat de evident, este educatia. Pentru educatia noastra si a celor ce vor urma. Pentru conservarea simbolului eficientei sau al ineficientei industriale, pentru evocarea unui pas istoric ce a participat la constructia unei economii dinamice. Pentru a face dreptate vietii muncitorilor care au populat aceste spatii si pentru pretuirea muncii parintilor nostri. Pentru oferirea libertatii capitaliste unor spatii coplesite de regimul dictatorial. Pentru proiectarea spatiilor de cultura in respect si cu grija fata de patrimoniul mostenit.
Se discuta despre muzeificarea unor astfel de spatii din registrul patrimoniului industrial dar inghetarea fragmentelor istorice nu ar duce decat la crearea unor lacune, identitati formale sau spatii fara personalitate. Singurul ingredient ce poate activa un sit de aceasta factura este viata in tot tumultul si libertatea ei.
Comentarii
Magaoana | Joi, 06/01/2011 - 17:37
Bogdan | Vin, 07/01/2011 - 00:51
Daniel Condurachi | Vin, 07/01/2011 - 01:14
curs valutar | Vin, 07/01/2011 - 15:58
dan berindei ( ... | Vin, 25/03/2011 - 19:54
Alex N. | Mar, 05/04/2011 - 04:49
Tzompi | Mar, 19/04/2011 - 13:50