- 4215
Cunoscuta trupa romaneasca Nightlosers va sustine vinerea aceasta, 12 noiembrie, incepand cu ora 21, un concert in clubul "La Baza". Pentru cei pasionati de combinatii inedite, cu siguranta amestecul de muzica traditionala ardeleneasca si blues american pe care il propune Nightlosers va fi catalogat drept unul deosebit.
Formatia Nightlosers a luat nastere in 1994, la Cluj, cu ocazia unui concert improvizat si intr-o formula constituita ad-hoc. Genurile abordate sunt rhythm & blues, rock'n'roll, country-rock, condimentate cu multe improvizatii si solo-uri lungi. Primul album, Sitting on Top of the World, este lansat in 1995, iar melodia prin care multi dintre noi i-am descoperit este Dragostea-i ca si o raie, indelung comentata si apreciata la vremea respectiva.
Stilul trupei incepe sa se defineasca usor dupa introducerea unui instrument ce mult timp a fost lasat pe planul al doilea, vioara, ca fiind apropiat de sonoritatile World & Etno. Astfel, mai apar doua albume - Plum Brandy Blues in 1997 si Rhythm & Bulz in 2005 si, bineinteles, numeroase concerte si participari la festivaluri in tara, Europa si Statele Unite ale Americii.
Membrii formatiei sunt in acest moment Hanno Höfer (voce, chitara, muzicuta, washboard), Grunzo Geza (clape), Claudiu "Tapu" Purcarin (tobe), Octavian "Barila" Andreescu (chitara bass) si Jimi Lako (vioara, chitara, mandolina, banjo).
Biletele la concertul de vineri seara costa 10 lei.