- 2539
Bine familiarizati cu scenele iesene, cei din formatia Suie Paparude urmeaza sa ne faca o noua vizita “ca intre prieteni” sambata, 30 martie. Iubitorii muzicii lor energizante sunt asteptati incepand cu ora 21.00 in Club Underground unde, avand in vedere numarul mare de persoane care si-au anuntat prezenta la evenimentul de pe Facebook (la momentul scrierii articolului 429 de persoane au acceptat invitatia), se anunta o atmosfera de zile mari.
Dupa nu mai putin de 20 ani de existenta, avand sapte albume lansate la activ, baietii de la Suie (Michi, Bean, Dobrica) par neobositi in a le oferi iubitorilor formatiei motive de a "tropai" pe melodiile lor in noptile de petrecere. Daca la inceputurile formatiei, Suie Paparude aborda un stil alternativ-new-wave, ii regasim pe acestia in 2013 apropiindu-se, dupa cum declara chiar ei, de "un stil mai dark, mai serios", dar din care "nu lipseste autoironia". Urmeaza sa vedem in ce directie muzicala vor merge cu noul album care se anunta a fi lansat toamna viitoare, iar fanii care au curiozitatea de a gusta noul material, ar trebui sa fie cu ochii pe baieti in concertele care urmeaza.
Fanii lor, atat cei cu o anumita vechime, care si-au zbantuit tineretea pe hiturile formatiei, cat si cei care nu au avut pana acum contact cu energia debordanta care le caracterizeaza concertele sunt asteptati sambata seara in Underground.
Pentru bilete si rezervari sunati la numarul 0735004001.