Ruta irlandeza trece si prin Iasi

Frankie, personajul absent, moare intr-un accident de masina in timp ce indeplinea o misiune in Irak, mai exact pe Route Irish, denumirea „celui mai periculos drum din lume”. Acasa, in UK, Fergus (cel mai bun prieten al lui) este circumspect in privinta mortii si incepe o ancheta. Nu inainte de a se combina cu (de acum) fosta iubita a lui Frankie.

Schema dramatica nu e foarte complicata. Baiatul rau din poveste, la care ajungem destul de repede, e Nelson care fusese implicat, alaturi de Frankie, intr-o crima civila. Crima nu e intentionata, insa cineva de sus vrea sa scape de urme. Frankie insa e pus pe investigatii si in scurt timp moare (momentul din care incepe filmul). Devine clar ca prima crima e cauza mortii acestuia. Fergus vrea sa se razbune si printr-o serie de clisee specifice (dispozitiv de urmarire, afaceristi corupti vinovati de razboi, apartamente devastate etc) ajunge la primul suspect, sus-numitul Nelson.

Fergus il omoara, dar ulterior afla ca nu acesta era vinovat ci (nu stim sigur, dar cel mai probabil e) Haynes, afaceristul care ii angajase pe toti baietii astia. Adica tot burghezia e de vina. Nuanta politica a lui Loach e o cheie importanta de citire a filmului, care nu e deloc complicat. Vedem tot felul de civili, oameni simpli a caror viata e efectiv distrusa de razboiul american (american pentru ca din povestirile personajelor, ei sint cei care „tortureaza” irakieni), iar in Anglia avem alte vieti distruse. E foarte evident mesajul: razboiul e rau pentru ca nu ucide doar pe cimpul de lupta ci si acasa.

Route Irish a fost nominalizat in 2010 pentru Palme d’Or, distinctie pe care Ken Loach a cistigat-o in 2006, cu The Wind that shakes the Barley. De altfel, Cannes e o locatie pe care Loach nu o rateaza aproape niciodata de cind a cistigat primul premiu acolo, in 1979, cu Black Jack. Britanicul mai are in palmares premii pentru intreaga cariera la Locarno si Venetia, Cesar-uri si multe BAFTA.