eveniment
Data: 
5 Apr 2021 - 14:00 - 30 Apr 2021 - 19:00
Loc: 
Galeria Dana
stats
Adresa: 
Strada Profesor Petru Cujbă 17, Iași 700259
Telefon: 
0332 144 821

Gambit, expoziție de pictură și instalație

În perioada 5-30 aprilie 2021, la Galeria de artă DANA din Iași, va putea fi vizitată expoziția „Gambit” semnată de către ARIS TUREAC, absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design  - Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, secția Pictură. Expoziția face parte din programul curatorial YAP (Young Artist’s Project *), un program cu titlu explicit inițiat de galerie în 2016. 

„Sacrificiu şi identitate, sacrificiu şi corp, descompunere şi recompunere. Aris Tureac este unul dintre puţinii artişti din ţară care îşi scrie, pe măsura schimbărilor, propriul picto-roman al realităţii, al transformărilor intime, de substanţă. Dualitatea corp - personalitate ca proiecţie exprimată a sufletului, dar şi corp-transformare fizică, prin repetatele intervenţii chirurgicale, chestionează prejudecăţile cu privire la ce anume defineşte individul: construcţia cromozomială, fizică (care determină sexul la naştere) şi/sau genul, psihologic (identitatea resimţită). Aris alege să înregistreze, minuţios, uneori cu răceala şi impasibilitatea unui cabinet medical, traseul parcurs pentru prefacerea înfăţişării, prin rectificarea fizică a incongruenţei de gen. 

Depăşind capcana ofertantă a unui discurs militant cu ramificaţii socio-culturale, tânărul artist construieşte prin fiecare lucrare cadrul unui dialog cu propria persoană. La început prin măşti ce feresc chipul de privitor, doar pentru a-l ţine captiv într-o carceră a corpului, şi treptat prin mici fragmente anatomice, dislocate de trup, independente de predestinarea genetică a întregului. Artistul măreşte detaliile fizice ale transformării, punctând trecerea de la ambiguitatea trăirilor, în portretele/auto-portretele cu o tentă expresionistă, prin strigăte ce reverberează în tuşa păstoasă, la certitudinea alegerii, în lucrările ce îl redau constrâns, într-un mediu steril, surprinzând etapele prefacerii.” (Maria Bilașevschi, critic de artă) 

Curatori: Smaranda Bostan, Maria Bilașevschi 

 

___________ 

* YAP (YOUNG ARTIST’S PROJECT) - reprezintă promovarea și lansarea tinerelor talente ce și-au creat pe parcursul anilor de studii propria viziune în contextul artei vizuale contemporane  şi stimularea interesului pentru toate mediile de exprimare artistică. Suntem într-o continuă căutare şi descoperire de tineri artişti, proaspeți absolvenți, masteranzi și studenți ai universităților de profil din țară. YOUNG ARTIST’S PROJECT se angajează să promoveze arta de calitate. Îmbrăţişăm o astfel de provocare, într-un context în care definirea a ceea ce este arta de calitate reprezintă un proces extrem de subiectiv, tocmai pentru a explora esenţa acestei definiţii împreună cu artiştii noştri şi publicul.  

Ce este YOUNG ARTIST’S PROJECT? 

YOUNG ARTIST’S PROJECT este un concept în care tinerii artiști şi lucrările acestora pot fi descoperite şi apreciate de către public într-un mediu lipsit de constrângerea spaţiului impersonal, unde primează dialogul şi creativitatea. 

Atunci când selectăm un tânăr artist, principiul călăuzitor este convingerea instinctivă a importanţei şi potenţialului, pe care lucrările acestuia o au pentru lumea artistică contemporană. Nu ne ghidăm după un program de selecţie pe considerente stilistice sau care să ţină de o generaţie de artişti în pofida alteia, dar luăm în considerare elementele care-l definesc pe artist, de la caracteristica estetică până la cea de inovaţie, stimulare emoţională, fizică, spirituală, politică. Lucrările sunt selectate astfel încât publicul să nu se concentreze doar asupra subiectului expus, ci şi asupra propriilor atitudini, sentimente, percepţii. 

Suntem conştienţi că fiecare dintre noi este înzestrat cu propriile valori şi experienţe de viaţă, acest lucru influenţându-ne modul de percepere și de creație a unei lucrări de artă. Astfel, încurajăm renunţarea la pasivitate a tinerilor artiști până în 30 de ani, invitându-i să ia parte alături de noi la ce înseamnă experienţa YOUNG ARTIST’S PROJECT, încurajându-i să ne provoace pentru ca astfel să ne auto-depăşim obiectivele. 

Articol scris de Comunicat de presa | Sam, 03/04/2021 - 15:22
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa