eveniment
Data: 
20 Feb 2013 - 12:00
Loc: 
Libraria Tafrali (UAIC, Corp A, la parter)
stats
Adresa: 
Bd. Carol

Lansare de carte, cu necuratul

Miercuri, 20 februarie, de la ora 12, in Libraria Tafrali (in Universitatea „Cuza”, corp A, la parter), se lanseaza volumul ce reprezinta teza de doctorat a lui Mircea Paduraru, asistent la Facultatea de Litere – Reprezentarea Diavolului in imaginarul literar romanesc (Editura UAIC, 2012). Vor vorbi despre volumul iesit de sub tipar la sfirsitul anului trecut, profesorii Bogdan Cretu, Doris Mironescu si Antonio Patras. Cartea se gaseste aici.

Prezentarea volumului: „Lucrarea de fata urmareste sa dea seama de reprezentarile Diavolului din imaginarul literar autohton in aspectul sau dublu, folcloric si cult. In prima parte se construieste o conceptie generala despre Diavol in cultura populara romana, iar in a doua se analizeaza o serie de opere literare care au in centrul lor problematica Diavolului. Dincolo de posibilitatea analizei metamorfozelor motivului, intr-o perspectiva diacronica, de verificarea disponibilitatilor semantice si expresive ale temei, acest mod de a pune problema a facut posibila si definirea unor clasificari, atat in sensul ordonarii imaginilor Diavolului, cat si in sensul unei mai riguroase precizari a modalitatilor in care diversi scriitori si mode artistice s-au raportat la <<sursa>> pe care o constituie folclorul.” (sursa aici)

Mircea Paduraru a absolvit cursurile de licenta si master ale Facultatii de Litere din Iasi in 2004, respectiv 2006, principalele sale arii de interes fiind etnologia, folclorul si teoria literaturii. A publicat articole in revistele Timpul, Dialog, Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, in Analele Catedrei de literatura romana – Universitatea „Al.I.Cuza”, Iasi, precum si in Caietele Lucian Blaga si Studii eminesciene.

Cei trei profesori invitati sa vorbeasca in cadrul lansarii sint colegi in Catedra de Literatura Romana: Antonio Patras tine un curs despre perioada Marilor Clasici, Bogdan Cretu despre Literatura romana veche si premoderna, iar Doris Mironescu sustine seminarii despre Istoria literaturii romane. Totodata, cei trei sint cunoscuti de la multele lansari la care au fost prezenti in calitate de vorbitori.

Articol scris de Iosif Prodan | Lun, 18/02/2013 - 00:36
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif